miercuri, 29 decembrie 2010

Serban Huidu este în comă

Şerban Huidu este în comă după ce a suferit un grav accident de schi în staţiunea austriacă Innsbruck. Totul AICI

Serban Huidu la ski in Austria


Update:Mihai Găinuşă a declarat pentru Gândul că Huidu "o să scape" după acest accident, dar este îngrijorat în legătură cu ce se va întâmpla după aceea.
Conform Gândul, Mihai Găinuşă a plecat joi dimineaţă la Innsbruck pentru a fi alături de familia prietenului său.

Şerban Huidu este în comă indusă, de miercuri seară, ca urmare a accidentului suferit pe o pârtie de schi din Austria, miercuri. Potrivit reprezentanţilor Prima TV, el este supus în continuare investigaţiilor medicale, pe parcursul zilei de joi urmând ca medicii să facă publice mai multe informaţii despre starea acestuia.
Starea lui Şerban Huidu este în prezent stabilă, pe parcursul nopţii de miercuri spre joi nefiind înregistrate complicaţii.
Potrivit site-ului TT.com, Huidu a căzut aproximativ trei metri printre copacii de lângă pârtia de schi. Huidu purta o cască. Site-ul mai notează că Huidu a fost preluat de salvamontişti, fiind apoi transportat la Spitalul Universitar din Innsbruck cu un elicopter. Serban Huidu ar fi încercat să evite un grup de copii, a pierdut controlul schiurilor şi s-a izbit frontal de un copac. În urma impactului a suferit un traumatism cranio-cerebral.

Adina Barbu în pat la FHM



Pe Adina Barbu o vedeţi în toată splendoarea ei AICI

vineri, 24 decembrie 2010

Cum se spune Crăciun Fericit în diferite ţări ale lumii


Albania: Gezur Krislinjden
Argentina: Feliz Navidad
Armenia: Shenoraavor Nor Dari yev Pari Gaghand
Bosnia: (BOSANSKI) Cestit Bozic i Sretna Nova godina
Brazilia: Feliz Natal
Bulgaria: Tchestita Koleda; Tchestito Rojdestvo Hristovo
Catalania: Bon Nadal i un Bon Any Nou
Chile: Feliz Navidad
China: (Mandarin) Kung His Hsin Nien bing Chu Shen Tan (Catonese) Gun Tso Sun Tan'Gung Haw Sun
Columbia: Feliz Navidad y Próspero Ano Nuevo
Croatia: Sretan Bozic
Cehia: Prejeme Vam Vesele Vanoce a stastny Novy Rok
Danemarca: Gladelig Jul
English: Merry Christmas
Estonia: Roomsaid Joulupühi
Ethiopia: (Amharic) Melkin Yelidet Beaal
I. Feroe: Gledhilig jol og eydnurikt nyggjar
Finlanda: Hyvaa joulua
Franta: Joyeux Noel
Germania: Fröhliche Weihnachten
Grecia: Kala Christouyenna
Hawai: Mele Kalikimaka
Ungaria: Kellemes Karacsonyi unnepeket
Islanda: Gledileg Jol
Indonesia: Selamat Hari Natal
Iraq: Idah Saidan Wa Sanah Jadidah
Irlanda: Nollaig Shona Dhuit, or Nodlaig mhaith chugnat
Italia: Buone Feste Natalizie
Japonia: Shinnen omedeto. Kurisumasu Omedeto
Coreea: Sung Tan Chuk Ha
Latina: Natale hilare et Annum Faustum
Letonia: Prieci'gus Ziemsve'tkus un Laimi'gu Jauno Gadu
Lituania: Linksmu Kaledu
Macedonia: Sreken Bozhik
Malta: IL-Milied It-tajjeb
Norvegia: God Jul, or Gledelig Jul
Papua Noua Guinee: Bikpela hamamas blong dispela Krismas na Nupela yia i go long yu
Peru: Feliz Navidad y un Venturoso Ano Nuevo
Philipine: Maligayan Pasko
Polonia: Wesolych Swiat Bozego Narodzenia or Boze Narodzenie
Portugalia: Feliz Natal
Romana: Craciun fericit
Rusia: Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva is Novim Godom
Serbia: Hristos se rodi
Slovacia: Sretan Bozic or Vesele vianoce
Serbia: Hristos se rodi
Slovacia: Vesele Vianoce. A stastlivy Novy Rok
Slovenia: Vesele Bozicne Praznike Srecno Novo Leto or Vesel Bozic in srecno Novo leto
Spania: Feliz Navidad
Suedia: God Jul and (Och) Ett Gott Nytt Ar
Turcia: Noeliniz Ve Yeni Yiliniz Kutlu Olsun
Ukraina: Srozhdestvom Kristovym or Z RIZDVOM HRYSTOVYM
Vietnam: Chuc Mung Giang Sinh

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Nu ştiu, nu ştiu de-astea ... a fost găsit








Cei doi care i-au luat interviul lui "nu ştiu" sînt cele mai proaste petarde.
Update: Bendeac despre Ciprian:
"Băiatul ăsta e o lumină. Un personaj fabulos. Are candoare, bunătate, serenitate. EU NU ÎL IMIT CU RĂUTATE!!!! Am creat un personaj pe care mi l-am dorit simpatic. Şi aşa se pare că a ieşit. Mie nu mi se pare că Ciprian are probleme de natură… stiţi voi… Noi suntem anormali. Noi, cu răutăţile noastre, cu meschinăriile noastre…I-am băgat în alertă pe cei din echipa mea de producţie. Zilele astea punem la cale un plan pentru a-i face lui Ciprian cel mai frumos Crăciun din viaţa lui. Şi veţi vedea de ce spun asta. Sper să-mi iasă!"

Update2:
Pentru Crăciun, Mihai Bendeac, impresionat de povestea Lui Ciprian Apostoaie - celebrul acum băiat "Nu ştiu" - i-a pregatit un cadou muzical acestui adevărat Forest Gump al zilelor noastre: a invitat-o în platou pe Andreea Banică, a carui fan declarat este Ciprian şi împreună au realizat o minunată dedicaţie muzicală încărcată de spiritul sărătorilor, împreună cu întreaga echipă de actori a emisiunii. Pentru tine, Ciprian, "Moş Crăciun e numai al tău".


vineri, 10 decembrie 2010

Calendar virtual pentru 2011 de la FHM


E diferit de cel care vine împreună cu revista și e numai bun de pus ca wallpaper pe desktop-ul tău. Iar dacă ai Windows 7 îl poți seta să se schimbe lunar. Fetele FHM te vor încânta lună de lună cu farmecul lor. Printre ele, Adina Barbu, Kim Lee, Andreea Ungureanu, Raluca Dumitru, Nicoleta Macarencu etc.
Descarcă-l acum gratuit de pe FHM.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Paris - Bucureşti 2010

1 Decembrie 2010 Paris: Primii fulgi de nea şi amărâtul lor de tramvai T3



1 Decembrie 2010 Bucureşti: Ploaie măruntă si minunatul nostru tramvai 41

O gagică pe zi. Astăzi : Adelina Pestriţu

Mai multe poze sexy cu Adelina AICI

vineri, 3 decembrie 2010

Bianca Drăguşanu goală în Playboy


Toate pozele numai AICI.

Bianca Drăguşanu a pozat pentru ediţia din decembrie a revistei Playboy, în clubul Bellagio.


"Nu m-aş fi dus eu niciodată să cer să pozez fără haine, dar când am primit oferta am acceptat pentru că sunt mândră de cum arăt. În fond, din asta trăiesc: din vânzare de imagine, nu am idei preconcepute şi nu mi-e jenă să o fac. E un drum ales de mine, nu e impus de cineva, aşadar toate deciziile pe care le iau îmi aparţin 100 la sută", a explicat Bianca decizia de a poza dezbrăcată.

miercuri, 1 decembrie 2010

Capul de porc = Politicianul


Astăzi la Alba Iulia de Ziua naţională un grup de tineri de la mai multe organizaţii studenţeşti şi patriotice din ţară şi din Republica Moldova, purtând steaguri şi fulare tricolore, au afişat un banner pe care este desenat un cap de porc şi este scris mesajul "Politicianul".

Ei au strigat "Fără politică în această zi sfântă", "Basarabia, pământ românesc" şi au afişat un banner cu harta României Mari.